...

Gestiunea finanțelor personale s-a finalizat cu succes

Cursul „Gestiunea finanțelor personale”, desfășurat în cadrul proiectului FINEXPERT – Program integrat de formare pentru specialiștii din domeniul financiar (cod SMIS 317838), s-a încheiat cu succes.

Sesiunea a fost susținută de dl. Adrian Căruceru, expert cu peste 20 de ani de experiență în sistemul bancar și dedicat educației financiare în ultimii 8 ani. Participanții au beneficiat de o abordare practică și aplicată privind gestionarea resurselor personale.

În total, 18 cursanți au participat activ la acest modul, explorând teme precum:

  • principii de bugetare și concepte financiare de bază;
  • strategii de economisire și investire;
  • elaborarea și gestionarea unui buget personal;
  • selectarea instrumentelor financiare potrivite;
  • reducerea riscurilor și planificarea financiară pe termen lung.

Finalizarea acestui curs marchează un pas important în promovarea educației financiare și în sprijinirea dezvoltării unei atitudini responsabile față de bani, contribuind la stabilitatea și securitatea financiară a participanților.

Cele mai recente

Pregătire Profesională Continuă pentru Specialist constatare daune – Răspunderea civilă auto obligatorie – sesiunea III – finalizată

Cursul „Răspunderea civilă auto obligatorie – aspecte teoretice și practice pentru specialiștii de daune”, organizat în cadrul programului FINEXPERT – Program integrat…

A treia grupă a cursului Operator introducere, validare și prelucrare date” (COR 413201) a finalizat în luna iulie

Cursul de calificare „Operator introducere, validare și prelucrare date” (COR 413201), organizat în cadrul programului FINEXPERT – Program integrat de formare pentru…

A doua grupă a cursului „Prevenirea și combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului” se lansează în 25 august 2026

Ca urmare a interesului ridicat pentru această tematică, în cadrul proiectului FINEXPERT – Program integrat de formare pentru specialiștii din domeniul…

Seraphinite AcceleratorOptimized by Seraphinite Accelerator
Turns on site high speed to be attractive for people and search engines.